Sălăjeanul Bogdan Cuceu a fost adversarul liderului mondial în ITF
Interviu realizat de Adrian CHERECHEŞ - pentru SPORTUL SALAJEAN
După o carieră în tenisul de performanţă, în care a jucat contra lui Novak Djokovic sau cu Ilie Năstase, zălăuanul rămâne alături de "sportul alb"
A ajuns să joace nenumărate turnee internaţionale, atât în ţară, cât şi în străinătate, a cutreierat Europa, urmându-şi talentul şi visul: să joace tenis, şi să o facă cât mai bine. Susţinut de familie şi, în special de tatăl său, Bogdan Cuceu a crescut, am putea zice, pe terenurile de tenis. Zălăuanul povesteşte, plin de pasiune, despre nenumăratele turnee şi relaţiile de prietenie pe care le-a avut şi le are cu colegii de antrenament şi de turnee. A plecat, pentru a se pregăti, la Timişoara, apoi, din 2003, timp de patru ani, câte trei luni, la un club de tenis din Germania. Aşa a ajuns să joace cu mulţi tenismeni talentaţi, printre care şi Novak Djokovic, fiind singurul român care l-a întâlnit pe sârb într-un meci oficial, de juniori, sau cu Marcos Baghdatis, Adrian Ungur, Florin Mergea, Victor Crivoi, Ciprian Porumb, Adrian Cruciat. La terminarea facultăţii, a fost nevoit să părăsească tenisul profesionist, dedicându-se carierei, în sistemul bancar, dar a rămas în continuare aproape de sportul îndrăgit.
A ajuns să joace nenumărate turnee internaţionale, atât în ţară, cât şi în străinătate, a cutreierat Europa, urmându-şi talentul şi visul: să joace tenis, şi să o facă cât mai bine. Susţinut de familie şi, în special de tatăl său, Bogdan Cuceu a crescut, am putea zice, pe terenurile de tenis. Zălăuanul povesteşte, plin de pasiune, despre nenumăratele turnee şi relaţiile de prietenie pe care le-a avut şi le are cu colegii de antrenament şi de turnee. A plecat, pentru a se pregăti, la Timişoara, apoi, din 2003, timp de patru ani, câte trei luni, la un club de tenis din Germania. Aşa a ajuns să joace cu mulţi tenismeni talentaţi, printre care şi Novak Djokovic, fiind singurul român care l-a întâlnit pe sârb într-un meci oficial, de juniori, sau cu Marcos Baghdatis, Adrian Ungur, Florin Mergea, Victor Crivoi, Ciprian Porumb, Adrian Cruciat. La terminarea facultăţii, a fost nevoit să părăsească tenisul profesionist, dedicându-se carierei, în sistemul bancar, dar a rămas în continuare aproape de sportul îndrăgit.
“Pur şi simplu aveam foarte multă energie şi părinţii m-au dat la un sport”
Reporter: Cum ai început tenisul şi care sunt oamenii care te-au susţinut?
Bogdan Cuceu: Tenisul l-am început la vârsta de şase ani, în 1990. Părinţii mei m-au dat la tenis. În primul rând, paradoxal, a fost maică-mea cea care m-a dus la tenis, deşi, ulterior, tatăl meu m-a susţinut. M-a sprijinit familia în general, dar tatăl meu a fost mai aproape de mine, adică prezent la turnee şi la antrenamente, el mă consilia. Când eram copil şi mergeam în vacanţe, la Costineşti, jucam mereu împreună. Două ore eram pe terenul de tenis şi dimineaţa, la alergare, eram împreună. A fost mai mult decât un antrenor şi părinte pentru mine. Datorită mie s-a apucat de tenis, să mă ajute în vacanţe, să nu-mi ies din mână. Pur şi simplu, ca şi orice copil, aveam multă energie şi, la ce sport să mă dea? Pentru fotbal, era prea devreme. Nu existau foarte multe ramuri sportive, în perioada respectivă, imediat după revoluţie, şi m-am dus la tenis. Aşa am început. Ca norocul că mi-a şi plăcut şi am avut şi talent, că dacă nu, poate că aş fi renunţat mai devreme. Că ştii cum sunt copiii, când sunt mici, încep totul ca o joacă, nu poţi să-ţi dai seama dacă un copil va ajunge un tenismen profesionist sau un jucător de performanţă, indiferent de ce sport face, până pe la 12-13 ani, când încep, într-adevăr, să conştientizeze, să-şi dea seama despre ce e vorba. Deci, aşa am început. Pur şi simplu aveam foarte multă energie şi m-au dat la un sport. Terenurile de tenis atunci erau terminate, cu câţiva ani înainte. Aşa s-a nimerit.
Rep.: Prima ieşire în străinătate cum a fost?
B.C.: Primul turneu internaţional înafară a fost în Austria, în Villach, în anul 2000. Pentru prima dată, ieşind afară, nemaitrecând niciodată graniţele României, mi s-a părut totul uauu!. Adică, eram super mirat, nu pot să zic speriat, dar eram emoţionat, că nu ştiam ce se întâmplă. Existau nişte baze de tenis unde, probabil, doar visam că voi putea vreodată ajunge să mă antrenez pe aşa ceva. A fost o experienţă plăcută. Am plecat cu un grup de la Timişoara, unde mă şi antrenam în perioada respectivă. Am fost un grup de patru băieţi şi un antrenor, cu maşina. Villach este undeva la 1300 de km de România. Ştiu că am jucat în calificări, cu un brazilian. Normal, fiind primul turneu, am pierdut, nici nu mai ştiu scorul. A fost prima dată când am luat contactul cu tenisul de afară. Ca şi o întâmplare hazlie, în momentul respectiv, ţin minte că aveam un trening cu România, pe spate şi eram foarte mândru că îl purtam. Atunci erau problemele rasiale, în Austria, cu romii noştri, care le făceau probleme şi cei de acolo nu se uitau prea bine la noi. Deşi eram sportivi, toţi ne priveau de parcă am mers să cerşim sau să furăm, nu să jucăm tenis. Ei, după ce au aflat că am mers să jucăm tenis, ne-au văzut cu alţi ochi.
“Djokovic a ajuns în vârful copacului”
Rep.: Unde şi cum a fost partida contra lui Novak Djokovic?
B.C.: Partida contra lui Djokovic am jucat-o în Pancevo, în Serbia, la un turneu ITF de juniori. Se întâmpla în septembrie 2000, într-un tur doi de calificări, la acel turneu. Cum să zic, el era o mare speranţă a lor în perioada respectivă, noi nu ştiam niciunul de el. Pur şi simplu, când a intrat pe teren a venit cu foarte mulţi susţinători după el. Ca un paradox, în momentul respectiv era tatăl meu cu mine şi a întrebat pe nişte cunoscuţi din Timişoara, cu care eram la turneu, despre persoana respectivă, <cine îi ăsta, de vine cu atât alai după el?> Şi ei au zis că este speranţa lor, deci el avea 13 ani atunci (cu trei ani mai tânăr decât mine) şi era considerat ca o speranţă pentru sârbi. Şi s-a dovedit că a ajuns locul I mondial, câştigător de turnee de mare şlem. Aşa a fost, m-a bătut cu 6 - 4; 6 - 4. A fost un meci strâns, ţin minte că mi-a luat primul set. În setul doi am revenit, chiar am condus cu 4 - 1 sau 4 - 2, au trecut mulţi ani. Dar juca foarte bine încă de atunci, deci era o speranţă.
Rep.: Ce avea el în plus faţă de ceilalţi copii?
B.C.: Fizic, nu se simţea diferenţa, era tot aşa uscat, slăbuţ, înalt. Dar, în schimb, avea un joc de anduranţă foarte bun, iar pe zgură contează foarte mult acest lucru, alerga foarte bine. A rămas tot pe acelaşi stil, agresiv din spatele liniei, acoperea foarte bine terenul, servea bine, deci era un jucător care te ţinea mult timp în teren. Trebuia să ai foarte multă răbdare cu el, nu-ţi făcea prea multe cadouri. Era foarte greu, se vedea că avea susţinere în spate, avea ore de antrenament. Şi eu aveam ore de antrenament, că şi eu mă antrenam şapte ore pe zi, din care şase erau efectiv tenis şi o oră de pregătire fizică, la final. Era venit din spate, avea antrenor personal, eu în schimb nu am avut aşa ceva. Eu mai mult am făcut-o din talent.
Rep.: Acum, când defilează pe teren şi fiind locul I mondial, ce simţi, cum îl vezi?
B.C.: Mă gândesc la faptul că tenisul, întotdeauna, cum îmi zice un apropiat de-al meu, este ca un copac cu fructe, adică face mere şi la bază, face mere şi în vârf. Djokovic, a ajuns în vârful copacului respectiv, pentru că, probabil, a avut posibilitate financiară mult mai mare decât mine. Mă încântă faptul, ştiind că totuşi am jucat cu cineva care a ajuns locul I mondial şi care e încă în activitate. Deci, pe mine mă onorează treaba aceasta. Stau de multe ori să mă gândesc, că poate, şi dacă l-aş fi bătut, poate că nu aş fi ajuns, probabil, acolo sus, pentru că pentru a putea realiza ceva în tenis îţi trebuie foarte multă susţinere financiară. Deci, îmi imaginez că el era doar în turnee. El, din cele şapte-opt luni care se jucau pe zgură, era în circuit. În schimb, eu nu, jucam trei turnee, după care trebuia să mă întorc acasă, pentru că nu exista posibilitatea materială să stau luni de zile plecat în turnee, în Europa, sau în altă parte. El a plecat la o academie foarte bună în Austria, după aceea la Niki Pilic, un fost mare jucător al anilor ‘70, şi după aceea s-a lansat, pur şi simplu, dar a fost un real talent. Nu mă deranjează, mă onorează faptul că el este liderul mondial şi eu am avut şansa să joc cu el. Deşi, doar la începuturi. Probabil, dacă mă duc acum la el, nu-şi mai aduce aminte de mine.
“Tenisul, pe scurt: efort, perseverenţă şi eleganţă”
Rep: Când şi cum a fost la clubul de tenis din Germania?
B.C.: În Germania, am jucat la clubul DRC Ingolstadt (Donau-Ruder-Club Ingolstadt), care era fix lângă Dunăre. Era o bază de tenis impresionantă, avea 25 de terenuri de tenis, 4 terenuri în sală, sală de forţă, teren de fotbal, având toate facilităţile pentru un tenis modern. Am jucat acolo în anii 2003-2006, la prima echipă, ca jucătorul numărul 3, la început. În 2005 am promovat cu echipa în Liga a III-a germană. Acolo sunt vreo opt ligi. Noi jucam în lunile mai, iunie şi iulie. Erau angrenate 16 echipe într-un campionat şi se juca o singură manşă. Au fost 6 meciuri de simplu şi 3 de dublu, un sistem asemănător cu cel de la Cupa Davis. Era un joc de echipă, conta rezultatul individual pentru puncte. Acolo am ajuns prin cineva care a venit la Zalău, fiind plecat din zona Sibiului. M-a văzut la un antrenament, pur şi simplu şi m-a întrebat: “n-ai vrea să...”. Da, m-am dus să dau probe în vara lui 2002, celor de acolo le-a plăcut de mine, şi anul următor m-am dus să joc pentru ei.
Rep: Cum ai descrie “sportul alb”, ce înseamnă el pentru tine?
B.C.: Multe ore de muncă, fără copilărie, adică am avut copilăria mea, eu când vedeam copii jucându-se în faţa blocului luam racheta în spate şi mă duceam la antrenament. Foarte multă muncă, perseverenţă, răbdare, nervi de oţel, eşti singur. Acolo, când ai intrat în teren, nu te ajută nimeni, numai tu. Poţi să ai 1000 de antrenori, ei nu pot să-ţi facă nimic. Este un sport unde, ca să ajungi la o anumită performanţă, trebuie să realizeni nişte investiţii. Pentru asta, zic tuturor părinţilor care au copii daţi la tenis şi visează să ajungă mari jucători sau să ajungă cât mai sus să-şi pună nişte bani deoparte, pentru că nu este aşa de simplu tenisul cum pare. E un sport frumos, elegant, un sport nobil, de aceea îi şi zice “sportul alb”. Întâlneşti foarte multe persoane, legi prietenii. Pe mine m-a disciplinat foarte mult tenisul, că am învăţat să mă descurc singur. Am fost la 16 ani trei săptămâni în Portugalia, singur, cu avionul. Implică foarte mult psihic. E un sport în care trebuie să depui foarte mult efort. Fără 7-8 ore de antrenament de pe la 14 ani încolo, nu ai nicio şansă. Mie îmi pare foarte rău să spun că, din păcate, la noi în ţară, este foarte, foarte greu pentru un jucător să se impună în tenis, ca de altfel, în toate sporturile. Pe scurt: efort, perseverenţă şi eleganţă, trei cuvinte într-unul.
Rep.: Care ar fi o farsă pe care ai făcut-o sau ţi s-a făcut la un turneu?
B.C.: Noi făceam tot felul de farse. Ţin minte că o farsă mi-au făcut-o prieteni şi colegii cu care mă antrenam la Timişoara. Eram la Campionatele Naţionale de la Bucureşti. Urma să intru pe teren, mă striga în bază, trebuia să mă prezint pe teren şi mi s-a furat geanta cu rachetele de tenis cu tot. Umblam disperat pe acolo prin bază şi ziceam <bă, daţi-mi şi mie o rachetă, să pot să intru să joc şi eu, că tre’ să intru pe teren, până îmi găsesc rachetele, că mi le-a furat cineva!>. Eiii, şi într-un final, au venit, au văzut că alergam pe la Centru Naţional de Tenis şi spuneau <stai, bă, că sunt la noi rachetele, nu te agita!>. Farse făceam foarte multe, eram prieteni, eram cam tot aceiaşi şi ne întâlneam la fiecare turneu. Erau glume, era distracţie. Când era serios, era serios, dar când ieşeam din teren eram prieteni, mâncam împreună, petreceam timpul împreună, iar când jucau la Zalău, veneau la mine acasă, şi eu la ei, eram ca o mare familie.
“Nu aş schimba nimic”
Rep.: Care este cea mai însemnată amintire a ta, din tenis?
B.C.: Turneele petrecute în Portugalia, cele trei săptămâni, meciul cu Djokovic, normal, care nu-l voi putea uita. Şi, să nu uit, la 11 ani am avut plăcerea să joc cu Năstase. A venit la Cluj-Napoca şi am jucat cu el, partener, la dublu, trei game-uri. Tot jocul în sine, turneele care le-am avut, jocurile şi colegii din Germania, meciurile internaţionale, colegii de la Timişoara, prietenii mei din circuit. Sunt 23 de ani de tenis, în care am adunat nenumărate amintiri plăcute. Fiecare turneu, fiecare minge peste fileu îşi are bucata ei, acolo, undeva, la mine în suflet.
Rep.: După retragerea din tenisul profesionist, ce legătură ai păstrat cu acest sport?
B.C.: Joc zilnic, am participat inclusiv la turnee, în weekend-uri, la Baia Mare, la Cluj-Napoca, unde am fost la câteva turnee, semiprofesioniste. Am nişte prieteni cu care mă întâlnesc la câte un meci, copii ai unor prieteni cu care, la fel, joc. Sunt 15 ani de tenis la nivel înalt, pe care ar fi păcat să-i las deoparte.
Rep.: Uitându-te în urmă, la activitatea ta, din tenis, cum o vezi, ai schimba ceva?
B.C.: Nu aş schimba nimic. Tot ceea ce am făcut la momentul respectiv, eu nu regret. Ei, singurul regret, poate, pe care-l am, au fost şansele, de-a lungul carierei, pe care le-am ratat. De exemplu, mi s-a oferit şansa să mă duc în America, la terminarea şcolii gimnaziale, să joc pentru un liceu acolo, să continui cu universitatea. Ţin minte că s-a interesat tatăl meu de toate actele de care era nevoie pentru a ajunge acolo. Eu am zis <nu!>, îmi era şi foarte greu să mă despart de familie, fiind şi singur la părinţi. Nu ştiu dacă aş schimba ceva. Poate oraşul. Aş fi rămas în Timişoara, când mă antrenam, în perioada respectivă, şi ai mei căutau să ne stabilim acolo, pentru a continua tenisul. Dar nu regret nimic.
B.C.: Turneele petrecute în Portugalia, cele trei săptămâni, meciul cu Djokovic, normal, care nu-l voi putea uita. Şi, să nu uit, la 11 ani am avut plăcerea să joc cu Năstase. A venit la Cluj-Napoca şi am jucat cu el, partener, la dublu, trei game-uri. Tot jocul în sine, turneele care le-am avut, jocurile şi colegii din Germania, meciurile internaţionale, colegii de la Timişoara, prietenii mei din circuit. Sunt 23 de ani de tenis, în care am adunat nenumărate amintiri plăcute. Fiecare turneu, fiecare minge peste fileu îşi are bucata ei, acolo, undeva, la mine în suflet.
Rep.: După retragerea din tenisul profesionist, ce legătură ai păstrat cu acest sport?
B.C.: Joc zilnic, am participat inclusiv la turnee, în weekend-uri, la Baia Mare, la Cluj-Napoca, unde am fost la câteva turnee, semiprofesioniste. Am nişte prieteni cu care mă întâlnesc la câte un meci, copii ai unor prieteni cu care, la fel, joc. Sunt 15 ani de tenis la nivel înalt, pe care ar fi păcat să-i las deoparte.
Rep.: Uitându-te în urmă, la activitatea ta, din tenis, cum o vezi, ai schimba ceva?
B.C.: Nu aş schimba nimic. Tot ceea ce am făcut la momentul respectiv, eu nu regret. Ei, singurul regret, poate, pe care-l am, au fost şansele, de-a lungul carierei, pe care le-am ratat. De exemplu, mi s-a oferit şansa să mă duc în America, la terminarea şcolii gimnaziale, să joc pentru un liceu acolo, să continui cu universitatea. Ţin minte că s-a interesat tatăl meu de toate actele de care era nevoie pentru a ajunge acolo. Eu am zis <nu!>, îmi era şi foarte greu să mă despart de familie, fiind şi singur la părinţi. Nu ştiu dacă aş schimba ceva. Poate oraşul. Aş fi rămas în Timişoara, când mă antrenam, în perioada respectivă, şi ai mei căutau să ne stabilim acolo, pentru a continua tenisul. Dar nu regret nimic.
HAI LA FILM...
+-+Faza+finala+BOGDAN+CUCEU+-+BRD+-+INTERVIU+-+FILM.jpeg)
"Ai fost la tenis!? Hai acum la film! Protagonistul esti chiar tu!
Si nu, nu trebuie sa pleci nicaieri, prin canicula asta.
Aseaza-te comod si vizioneaza online filmul Fazei finale a celei de-a VII-a editii a Campionatului Tenis Partener pentru Corporatii.
Nu tine mult!
Suficient cat sa vrei sa-l tot revezi, chiar si peste ani."
___________________________________________________________________________________
ASA E IN TENIS...
Stimaţi tenismeni, stimate tenismene, îngăduiţi-mi să vă fac o confidenţă, am o nouă dragoste -
iubesc tenisul.
Mustaţa care o vedeţi mi-am lăsat-o în semn de omagiu pentru acela care a fost la o mustaţă de salatieră. Debutul meu în tenis nu s-a produs nici pe Progresul, nici la Wimbledon, nici la Forest Hills ci la cineva de la federaţia de încălzire centrală. Am aşteptat patru seturi până să intru în audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare am intrat în prelungire. În finală, m-a primit, i-am îmânat memoriul, după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea şi-am rămas la încălzirea cu lemne,
că aşa e în tenis.
Depinde foarte mult cu cine joci. Eu odată am jucat cu un jucător senior care m-a rugat să fac ceva pentru juniorul său să nu fie trimis la tenis de câmp, să rămână în Bucureşti la tenis de masă ca adjunct de băiat de mingi. N-am ştiut cum să-l servesc pe junior şi atunci seniorul mi-a luat serviciul,
Depinde foarte mult cu cine joci. Eu odată am jucat cu un jucător senior care m-a rugat să fac ceva pentru juniorul său să nu fie trimis la tenis de câmp, să rămână în Bucureşti la tenis de masă ca adjunct de băiat de mingi. N-am ştiut cum să-l servesc pe junior şi atunci seniorul mi-a luat serviciul,
că aşa e în tenis.
De pildă, un fost vecin al meu, la început eram egali peste tot, eu teren cu zgură, el teren cu zgură, eu două camere, el două camere, eu salariat, el salariat. Pe urmă, el şef abator, eu salariat, avantaj servici el. Eu teren cu zgură, el gazon ultra central, avantaj el. Eu joc simplu, el joc dublu, eu cantină, el maşină, avantaj el. Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu,
De pildă, un fost vecin al meu, la început eram egali peste tot, eu teren cu zgură, el teren cu zgură, eu două camere, el două camere, eu salariat, el salariat. Pe urmă, el şef abator, eu salariat, avantaj servici el. Eu teren cu zgură, el gazon ultra central, avantaj el. Eu joc simplu, el joc dublu, eu cantină, el maşină, avantaj el. Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu,
că aşa e în tenis.
Mi-aduc aminte într-o altă partidă, un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toţi out, toţi out, toţi out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot şi numit arbitru pe tuşe,
Mi-aduc aminte într-o altă partidă, un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toţi out, toţi out, toţi out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot şi numit arbitru pe tuşe,
că aşa e în tenis.
Am răcit... Ia uitati-vă cum umblu. Am încercat să-mi fac rost de un echipament cojoc de miel a la Simon Sfântul. Dar de la magazin passing shot la fabrică, de la fabrică passing shot la depozit, de la depozit passing shot la stână si cojoace câte vrei numai la passing shop. Şi de unde mingi sterline,
Am răcit... Ia uitati-vă cum umblu. Am încercat să-mi fac rost de un echipament cojoc de miel a la Simon Sfântul. Dar de la magazin passing shot la fabrică, de la fabrică passing shot la depozit, de la depozit passing shot la stână si cojoace câte vrei numai la passing shop. Şi de unde mingi sterline,
că aşa e în tenis.
Mai am un break şi pentru unii juniori care nu pun mâna pe rachetă, nu pun mâna pe servici, nu pun mâna pe nimic. Ciupesc de la papa două mingi, two ball, pe urmă un pol şi-un Pall-Mall. Şi pe tabelul lor de marcaj azi zero, mâine zero, poimâine zero, dar ce vor băieţii ăştia să stea toată viaţa la zero, ăştia sunt tot timpul contra serviciului!
Da, da... sunt anunţat de arbitrul de scaun că e o minge match ball pentru mine...
Parte din patrimoniul cultural al poporului român.
Pwd by http://www.tvrplus.ro/editie-toma-caragiu-25715
Interpretează: Toma Caragiu
Text: Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava
Mai am un break şi pentru unii juniori care nu pun mâna pe rachetă, nu pun mâna pe servici, nu pun mâna pe nimic. Ciupesc de la papa două mingi, two ball, pe urmă un pol şi-un Pall-Mall. Şi pe tabelul lor de marcaj azi zero, mâine zero, poimâine zero, dar ce vor băieţii ăştia să stea toată viaţa la zero, ăştia sunt tot timpul contra serviciului!
Da, da... sunt anunţat de arbitrul de scaun că e o minge match ball pentru mine...
Parte din patrimoniul cultural al poporului român.
Pwd by http://www.tvrplus.ro/editie-toma-caragiu-25715
Interpretează: Toma Caragiu
Text: Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu